joi, 21 septembrie 2017

Opaque

Te văd în liniște,
te văd și oasele-mi coboară întru dezastru organic.
Nicio scândură udată de ploaie,
nicio urmă de dragoste
ca și cum tot noroiul și focul acestei lumi frivole
s-ar prăbuși sub piele într-o lumină perfectă, descompusă,
zdrobită între ziduri și lacrimi.


Atomi mici de ploaie, camuflați în ochii trecătorilor.


vineri, 1 septembrie 2017

Poemul de hârtie

Ochii tăi se arată
ca o dezlegare din vârful luminii.
Te văd și brusc sufletul meu s-a făcut o pasăre de sticlă,
ce zboară în tundra singurătății. Am umblat în pustiu, cu gândul
doborât de viață. Așa te-am cunoscut, ca o noapte
din care însuși întunericul se rărește
până la inimi.

duminică, 9 iulie 2017

Trecerea peste inimi

E bine că te cunosc.


Înainte să-mi închid ochii,
o fracțiune în care memoria se dezvelește
de vălul lăuntric din dorul ce își duce fiii acasă
dintre toți călătorii pe pământul uitării
tu ești acea liniște care apare din nimic,
care se ridică peste umbre, precum un înger
care ține în mâna sa bucăți
din sufletul meu nimicit
desfăcându-mi cu grijă primele straturi de răni
care s-au așezat peste viață

Glasul tău îl port când mă opresc în întuneric
să deschid ferestra către sfârșit,
către toate căderile care mi-au rămas
să le amestec în sângele meu.

Sunt așa aproape de tine încât
nu mai pot desluși între vis
și ceea ce îmi întrece plăsmuirile fecunde,
nesupuse nici unor legi.

Când te privesc simt o căldură
care ține să mă înece
în întregime,
în imensitatea unor așteptări fluide și coagulante. Ca un fluture
destrupat, din care a mai rămas doar neputința din zbor.


joi, 29 iunie 2017

Solitarium

Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
cel trist făcut din această suflare caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopții
și-i așa de liniște,
încât gândurile alunecă-n într-o rană nouă
mai ușor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.
Această liniște mă apasă,
așa cum sigur mi se întâmplă când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.


marți, 6 iunie 2017

The seal

Când gândurile defrișează obscuritatea dn noi
lăsăm visul să treacă în lumina cea rece
ca o ploaie peste cuvinte.
Doar brațul tău mă clatină,
o ascunzătoare de temeri.
Nu am călăuză nici semne pe care să le cred
când mă trezesc dimineața.
De altminteri, întreaga candoare a
glasului tău în care mă pierd încet,
de pe-o zi pe alta
se aseamănă cu un loc întins,
ca o casă
fără ziduri, fără de liniște.
Cât timp te privesc
sunt femeia care pășește pentru ultima oară
în întuneric
ca în grădina ei,
un loc preferat
pentru uitare
cu ceruri imense revocând miezul
dinlăuntrul confuziei
ca un sigiliu închis.


vineri, 21 aprilie 2017

Întru slova mărturisirii

E cald și mărturisesc că rănile sunt mai dulci 
când ultima ninsoare
se așterne ca o mână albă peste pământul uitat.

Pașii tăi ocolesc apele întunecate
și risipirea văzduhului. 
E timpul despărțirii.

Temeri dezvelindu-și carnea fragedă. 
Ne desprindem de miezul luminii, de vacarmul unui oraș care ni s-a lipit de suflet. 
Între certitudini și îndoieli, picură întunericul. 
Dar Tu mi-ai îmbrățișat gândurile, 
din glasul unui mormânt învelit în lacrimi. 
Mi-ai atins liniștea,dincolo de valurile înstrăinării.

Ochii mei s-au deschis ca pentru prima oară
spălați în zăpada cea rece.

Chipul Tău
oglindit în adâncuri, vărsând viață peste tot ce a obosit.


Fiori adânci în care alergăm ca niște căpriori hăituți de fiare flămânde tot așa
gândurile noastre ne topesc în pădurile
arse. Ceva îndepărtat să ne aducă aminte
că tot ceea ce iubim
ne vindecă de moarte
ca o tandrețe sfântă.




sâmbătă, 1 aprilie 2017

Templul

Rătăcesc cu gândul obosit.
Am atins moartea
și nimic nu mi-a tremurat înlăuntrul inimii. Nici măcar o suflare.
Un înger locuiește în lumină.
Mi-a văzut sufletul, șters ca o ceară ce i-a picurat pe mânecă
toată viața.

Afară lumina pălește și păsările se prăbușesc
peste sufletul meu
ca o mână caldă
dezvelind stele.