vineri, 13 decembrie 2013

Despre înfrângerea definitivă a întunericului

În casa mea e linişte,
pereţii stau să asculte cam câtă tăcere
încape în timpul de împăturire a şerveţelelor.

În casa mea se moare pe bucăţi, îngropi câte puţin şi nu chemi pe nimeni
să plângă.

În casa mea florile se ofilesc cu pământ cu tot.

În casa mea îngerii stau de şase ca după o crimă fără martori.

În casa mea păienjenii îşi fac biserici la fiecare pradă, de aceea nu mă încumet
să-i strivesc.

În casa mea o domnişoară s-a închis între ferestre şi toţi vecinii
se înghesuie să-i ceară mâna.

În casa mea singurătatea nu plăteşte chirie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Viața mea nu se continuă

în locul oricărei vieți  nu își mai face cicatrici noi  în acest capăt de liniște sunt o mireasă cu lacrimi  ce împodobesc fiecare milimetru...