Însemnări cu trupul meu

Port o bucată de adânc în care se prăbuşesc bărbaţi

în mine nu se nimereşte nimic.

Toată dragostea şi-a tras căciulă de lână,

adorm într-un pat cu trupuri trase larg peste pături, cu becuri stinse

în fiecare închipuire a întunericului.

E atât de frig că sângele se ghemuieşte în camera lui.

Ferestrele vânează anotimpuri, oameni, suflete revenite

într-un suspin,

la primul sărut plămânii reci încep să-şi facă cuib într-un păianjen

cu-n fir de culoarea amorţelii.

Degetele mele tac. Te sorb la sfârşit

cu o-nghiţitură mică

te duc pe canalul ameţelii, visăm singuri în aceeaşi minte

de câte ori ne-am iubit cu perdelele trase,

şi ne vedeau oamenii singuri.

Adun aşezămintele calde,

mâinile calde,

cadavrele calde.

Totul mai cald decât propria-mi carne în care mă plimb cu dragostea pe furiş

să nu-i dea nimeni de urmă.

Şi merg şi merg pe drumul topirii, pe drumul sângelui, pe drumul soarelui cu 1000 de ochi.