Ultimul 0

M-am adaptat morţii,

în cuvinte simple. Merg prin viaţă şi-i vorbesc despre fiii ei îndrăgostiţi

ca de un pământ în care se aruncă cu săbii.

Moartea mea nu-mi cere de mâncare,

nu mă aşteaptă cu patul făcut şi nici nu mă sperie

dimpotrivă, împărţim aceaşi lingură, acelaşi acoperiş, acelaşi pat

chiar şi când iubesc,

stă lipită de mine, de sânul meu şi sângerăm împreună.

Dragostea este adepta femeii cu riduri,

care îşi face oglindă în fiecare tristeţe

şi zâmbeşte cu oboseală.

Mai departe stă scris, că păcatul nu este decât un adevăr

cu umbră

care se întinde peste lume să vadă până unde întunericul este

demn de întinderea sa.

Sunt o păpuşă cu ghem care slăbeşte de câte ori intru în cameră

să aprind becul.

Atunci moartea se odihneşte cu ochii mei.