duminică, 28 septembrie 2014

Trembling beauty

Sunt la pământ,
frunzele cad umede,
e răcoare
în pielea mea.
Femeia fantomă își împachetază sandwich-ul într-un ziar,
se ia scrisul pe pâine.
Sunt tânără
și oasele mele delicate
se leagănă ca niște pomi peste care vin ierni grele.
Nu găsesc viață în care să opresc
și să spun
îmi ajunge cât am iubit.

Mă uit în oglindă
mama s-a deghizat în mine,
am riduri frumoase
și unghile fac gropi în săpun.
Mă iubesc în fiecare dimineață când ceasul sună de ora șase.
E un frig care macină în același loc
o carne obosită.
Am cearcăne acoperite cu fond de ten
 ce se imprimă pe un schelet viu și descompus până la ultima umezire.
Zâmbesc ca tine, mamă.


Ploaia asta acoperă orice-i cald.
 

miercuri, 10 septembrie 2014

și mâinile tale reci

Căsuțele împăiate în care ai locuit se strâng în jurul meu. Tastez cu limba
cuvinte în care împletesc copaci cu coajă subțire. Iubirea erupe ca o pupă cu inimă caldă.
Ești mai singură când păsările bat tăcute din aripi într-un film mut iar tu ai haine negre și plângi. Un deget de-al meu tremură penetrând pântecul femeilor tăvălite-n praf.
Așa te simt ca un parfum care urcă scările până la șase.
Tu nu știi nimic decât să citești despre lacrimi înnodate într-un borcan cu formol. 

În cine altcineva să-mi înmoi sângele?
În cine altcineva să-l fac sclipitor și închegat încât
să astupe orice dorință de viață?
Mi-e frig,
după o noapte cu tine, trupul îmi e un container în care se adună resturi de străzi ce le-au rămas să îndure resturi de oameni. Cât timp te veghez cu-n ochi închis tu stai cuminte în colțul tău și memorezi atomii din întuneric. Te faci și mai frumoasă când simți lumea.

Vocea ta 
are lumina aprinsă și nu trebuie decât să-mi închid ochii.