Trembling beauty

Sunt la pământ,

frunzele cad umede,

e răcoare

în pielea mea.

Femeia fantomă își împachetază sandwich-ul într-un ziar,

se ia scrisul pe pâine.

Sunt tânără

și oasele mele delicate

se leagănă ca niște pomi peste care vin ierni grele.

Nu găsesc viață în care să opresc

și să spun

îmi ajunge cât am iubit.

Mă uit în oglindă

mama s-a deghizat în mine,

am riduri frumoase

și unghile fac gropi în săpun.

Mă iubesc în fiecare dimineață când ceasul sună de ora șase.

E un frig care macină în același loc

o carne obosită.

Am cearcăne acoperite cu fond de ten

 ce se imprimă pe un schelet viu și descompus până la ultima umezire.

Zâmbesc ca tine, mamă.

Ploaia asta acoperă orice-i cald.

 

și mâinile tale reci

Căsuțele împăiate în care ai locuit se strâng în jurul meu. Tastez cu limba

cuvinte în care împletesc copaci cu coajă subțire. Iubirea erupe ca o pupă cu inimă caldă.

Ești mai singură când păsările bat tăcute din aripi într-un film mut iar tu ai haine negre și plângi. Un deget de-al meu tremură penetrând pântecul femeilor tăvălite-n praf.

Așa te simt ca un parfum care urcă scările până la șase.

Tu nu știi nimic decât să citești despre lacrimi înnodate într-un borcan cu formol. 

În cine altcineva să-mi înmoi sângele?

În cine altcineva să-l fac sclipitor și închegat încât

să astupe orice dorință de viață?

Mi-e frig,

după o noapte cu tine, trupul îmi e un container în care se adună resturi de străzi ce le-au rămas să îndure resturi de oameni. Cât timp te veghez cu-n ochi închis tu stai cuminte în colțul tău și memorezi atomii din întuneric. Te faci și mai frumoasă când simți lumea.

Vocea ta 

are lumina aprinsă și nu trebuie decât să-mi închid ochii.