Căsuțele împăiate în care ai locuit
se strâng în jurul meu. Tastez cu limba
cuvinte în care împletesc copaci cu
coajă subțire. Iubirea erupe ca o pupă cu inimă caldă.
Ești mai singură când păsările bat
tăcute din aripi într-un film mut iar tu ai haine negre și plângi. Un deget
de-al meu tremură penetrând pântecul femeilor tăvălite-n praf.
Așa te simt ca un parfum care urcă
scările până la șase.
Tu nu știi nimic decât să citești
despre lacrimi înnodate într-un borcan cu formol.
În cine altcineva să-mi înmoi
sângele?
În cine altcineva să-l fac sclipitor
și închegat încât
să astupe orice dorință de viață?
Mi-e frig,
după o noapte cu tine, trupul îmi e
un container în care se adună resturi de străzi ce le-au rămas să îndure resturi
de oameni. Cât timp te veghez cu-n ochi închis tu stai cuminte în colțul tău și
memorezi atomii din întuneric. Te faci și mai frumoasă când simți lumea.
Vocea ta
are lumina aprinsă și nu trebuie decât să-mi închid ochii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu