Fade to black

Azi te strig pe nume și mă răcesc.

Pe pământul meu cresc armate de inimi,

ele bat o singură dată și viața se umple.

Închid ferestrele înainte să închidă ploaia ferestrele din ochii tăi.

Nobody dares to look

not even try to make love to my thoughts. Doar tu, un om

care mă face să tac.

Tatuajul meu de la mâna dreaptă a murit.

Te recunosc după câtă lumină

înșiri în spațiile libere din pielea mea.

Azi totul moare devreme și nu îndrăznesc încă să deschid ochii.

My beauty is so inside.

Îmi tremură trupul,

cuvintele se dezbracă între ele. Tu ești un fel de eu

care tremură articulat cu nervii mei, care se întinde peste cicatrici și le face netede.

Tu iubești dimineața fiindcă nu trebuie să faci cafea și s-o bei.

Tu ești singurul care vede frumusețe

în fiecare clipă ce mă apropie de moarte și nu trebuie să te rogi.

Aceiași oameni

Sunt acasă. Nimic nu-mi aduce aminte de visul acestui oraș

în care am crescut până la vârsta unui capăt

de soare. Prima lumină care m-a născut a fost negată de toți filosofii lumii.

Ei spuneau că întuneric este și cu ochii deschiși

și mai ales ziua când toată efemeritatea încape într-o femeie superbă

și exilată în pupila unui contrabandist de mătăsuri.

Așa femeie în care să-ți îngropi teama și gustul

pentru moarte să găsești și să nu faci nimic. Să-i legi frumusețea de întuneric

și s-o visezi.

***

Bunicul fuma întotdeauna pe stomacul gol

zicea că în felul asta înlocuiește moartea cu un gând viu și șubred despre

război și femeie. Că una e cealaltă minus morfină. Că cealaltă e una plus sânge.

Că viața clocotește mai ales când ești pe fugă. Mizerile sunt arse, te cureți într-un iordan

cu apă în care a plâns Dumnezeu. Și bem și ne săturăm de această viață.

Nu mai avem răbdare,

să se stingă fumul. Nu mai avem plămâni pentru fum.

Nu mai avem rezolvări decât gândul unei zbateri pe targă.

Resturi.

***

Tot bunicu’ a zis că o să mă fac mare. Părea un povestitor

cu vocea acoperită. Într-o zi n-ai să te recunoști îmi spunea. Tu nu vei trăi decât o seară.

Tu vei cunoaște

fiecare adevăr cu picioarele reci și cu ochii fierbinți de ceea ce se vede și

Antonia, când va trebui

o să taci.

The place where the fingers stop

N-am scris niciodată nimic

totul a crescut în mine, ca într-o sete de lucruri invizibile, în care cred

mai mult decât în propria-mi viață. Am fost o mamă bună, copiii mei invizibili

m-au iubit și mi-au deschis ochii în cel mai bun ceas.

Măsor timpul cu această inimă și totul are gust de sânge.

Culoarea nopții mă îngroapă mai jos decât orice pământ. Sub tălpile mele începe un cer negru.

Transpir în fiecare om care ocolește străzile circulate, pentru a putea fi mai singur cu tristețea lui.

Sunt pe drumul ce mă desparte de viața mea și îți zâmbesc.

Degetele mele au visat întunericul cu tine. Au visat această luciditate tulburătoare.

M-au făcut mai demnă și mai aptă pentru moartea de orice fel.

Poate am să mor astăzi

dar am să duc cu mine locul unde degetele se opresc. Locul în care sap

până la sânge și înapoi, trupul tău desfăcut

de mâna mea risipită. Prefer să mă zdrobesc în hainele tale

și să uit de unde vin. Prefer sângele care cade în patul zăpezii și frigul care scapă

ca un nelegiuit cu remușcări

grăbit să ajungă acasă și să plângă.

Aș minți să spun că n-am nimic pentru tine,

când ai un loc unde să-ți pui capul și să iubești pentru tot restul vieții

 ce ți-a rămas. 

I am loved

Astăzi are oase neîncăpătoare trupului meu,

s-a făcut frig și picură încă devreme.

N-am apucat să schimb așternuturile, să

dau dragostei mele alt miros, altă viață. Tu îmi aduci aminte

de mine, peste un pământ umed din care răsar paturi să dorm,

să dorm cu visul femeii albe în care cade zăpadă

și cenușă

și totul se amestecă viu.

Am vârsta tuturor copiilor în care cresc

și mama mă strigă pe orice nume.

Astăzi sunt încă mică,

tălpile mele învață noroiul și se bucură de oamenii care zboară.

E bine să fii jos, să vezi totul și lumea să-ți vină de minune.

Copiii confecționează leagăne, basmul lor e o școală

cu pereți negri, pe care nu se scriu decât întrebări.

Dacă mă atingi, o mână mi se face caldă iar alta mimază frigul

din colțul camerei, în care n-ai ajuns.