sâmbătă, 16 mai 2015

Psalm

Singura
odisee care nu visează ești Tu, Doamne
Cel care
vii cu eternitatea pe umeri
să-mi culegi sufletul într-un pumn de lumină
atunci când tot întunericul 
arde mai mult
și-n fața mea întunecată
vederea se împiedică ca o singurătate stăpână pe ținuturi 
alese gândurilor Tale.
Căci Tu știi că fiecare acoperământ 
are ca piatră de temelie
tulburarea,
esența tuturor zidirilor. Sângele nostru în care sufli
iubirea Ta.

Așa îmi învăț rănile să asculte.

În cea mai mică lacrimă pe care o lași să scape, Tu singur ai pus
toată dragostea acestui univers colosal.
Răbdare vie între lucruri vii
așa faci din cea mai fără de însemnare atingere
emoție
în care ne reculegem
imperiul domolit de praf.
Dar Tu, întotdeauna vii în cea mai mare liniște în timp ce noi
ne trudim zilele scufundate-n umbră sau în alte temeri care nu pornesc
altundeva decât din
hăurile absolutului sfărâmat
unde timpul este contemporan durerii.
Numai Tu cunoști singurătatea și visul despre care unii au ajuns să înțeleagă că este însăși 
viața noastră în care ne mistuim de tot învelișul.

Tu, singura Odisee care nu visează, ajută-mă 
ca nu cumva să uit
cum se trăiește și cum se moare cel mai adevărat.


vineri, 8 mai 2015

Breathless

ultimul poem nu se pune
îi spunea iubitului, dezvelindu-și ușor trupul catifelat
miroși a gem de cireșe bine coapte.
S-au rupt încălțările și-afară se rupe cerul.
Observi? Numai îndrăgostiții au chef să facă amor între limite,
afară, înlăuntru și întotdeauna
umărul stâng salivând într-o cameră de hotel
părăsit

endless love
dragul meu
mi-ai umezit ochii cu restul de ploaie
infinitul șade răbdător
buzele mele suferă.

Te trezești de pe o zi pe alta
că nu mai ceri nimic de la viață. Nu mai bagi în seamă nimic, oamenii lunecă în tine
tu nu le reții decât excesul de feromoni. Și parcă nimic nu devine mai controversat decât
o simplă stângere de mână. Faci cuvinte încrucișate
în parc. Îți aduci aminte că ai uitat să uzi florile și până să-ți dai seama
ești un simplu mecanism care pleacă.

Câtă dragoste poți să înduri, cu ambele mâini

uscate de bătrânețe?

În primul rând mori,
apoi toată iubirea
te face înapoi tânăr. 


joi, 7 mai 2015

Cu părul ud până la podea

cu toată iubirea pe care mi-o porți
ești mai aproape de viața mea
încât pot clădi nisipul și tot drumul înapoi
într-o singură scoică
deschisă și îngropată în mare

și simt că nu te mai pot iubi până la capăt
că orice înecare este o suprafață
pe care umblu cu sete
de câte ori inimile noastre se bat apoi fac dragoste apoi
mor într-o singurătate deplină în care nimeni
nu îndrăznește să rostească
o rugăciune măcar

pentru izbăvire sau pentru groază

totul este o întunecare în care noi intrăm primii
să ne izbim de adevăr cu tandrețe
și teamă
știind că durerea aceasta începe să erupă
cu mult mai devreme

decât am învățat să iubim.