miercuri, 5 august 2015

Pacea

ești mai sus decât într-un tablou de Klimt
strălucind prin toți porii
ești un Quijote nou nouț
ai cele mai frumoase vise
care se zdrobesc de câte ori vine seara
dar știi că undeva adânc înlăuntrul tău
norii minții n-au nimic de-a face cu
liniștea care erupe

de aceea
nu-ți pasă dacă viața te-a făcut poet sau mecanic de mori de vânt,
o fi același lucru. Eu încă trăiesc absorbind universul și temerile lui
știind că tot ceea ce am de făcut este să iau pe
cineva în brațe când afară se întunecă
și căldura se pierde
căldura pe care încă o pot mirosi iarna în rochița roșie cu trandafiri.
Așa îmi amintesc fiecare vară
cu niște
vârfuri de plete roșii ascuțind sângele
pe oriunde am mers

nu cred că am găsit un loc mai curat
decât Cimititul Hajongard de pe strada Avram Iancu din Cluj,
acolo unde vara se rătăcește printre morminte
îmi amintesc că
odată am stat în fața unui cavou iar un om mi-a spus condolenațe
ba chiar s-a oferit să mătoare frunzele
odihnite acolo de câteva anotimpuri bune


marți, 4 august 2015

Untold

Câteodată visez
acele locuri albe,
rămășițele spitalelor în care veneam să privesc
cum viețile sunt salvate și ulterior părăsite
vedeam oameni triști, tăcuți
în gândurile lor și parcă toată lumea se termina fix în acea zi, nu mai era timp de rămas bun
sau de dragoste
poemele erau pictate cu sânge și se pierdeau
în patul uitării
răsfoiai fotografii și în fiecare duminică te duceai să aprinzi o lumânare pentru cei dragi

nimeni nu se poate sătura la infinit numai din bunătate
uneori ajungi să-ți pui mâinile în cap și să te mulțumești că muzica nu te-a ocolit
nici măcar cuvintele
sau greutățile vieții

totul este o epuizare de primă clasă
iar tu ești amorsat cu
îndurări și curaj să-ți tolerezi sufletul
înainte să închizi ochii

ceea ce am adunat e vânt ce trece prin tot omul și nimeni nu va ști
câte stele ni se plimbă sub haine când trupurile noastre ne strivesc
ca două rubine în delir
așa cum
fierul se topește în rugină
adulmecând regrete și întuneric 

așa cum orice urlet se strânge departe într-o galaxie a ploilor de vară infinite
și presimt că în curând nu o să putem trasa granițe între tandrețe
și înfiorare

frumusețea ca orice făptură supusă morții
are un loc tainic de stingere