ești
mai sus decât într-un tablou de Klimt
strălucind
prin toți porii
ești
un Quijote nou nouț
ai
cele mai frumoase vise
care
se zdrobesc de câte ori vine seara
dar
știi că undeva adânc înlăuntrul tău
norii
minții n-au nimic de-a face cu
liniștea
care erupe
de
aceea
nu-ți
pasă dacă viața te-a făcut poet sau mecanic de mori de vânt,
o
fi același lucru. Eu încă trăiesc absorbind universul și temerile lui
știind
că tot ceea ce am de făcut este să iau pe
cineva
în brațe când afară se întunecă
și
căldura se pierde
căldura
pe care încă o pot mirosi iarna în rochița roșie cu trandafiri.
Așa
îmi amintesc fiecare vară
cu
niște
vârfuri
de plete roșii ascuțind sângele
pe
oriunde am mers
nu
cred că am găsit un loc mai curat
decât
Cimititul Hajongard de pe strada Avram Iancu din Cluj,
acolo
unde vara se rătăcește printre morminte
îmi
amintesc că
odată
am stat în fața unui cavou iar un om mi-a spus condolenațe
ba
chiar s-a oferit să mătoare frunzele
odihnite
acolo de câteva anotimpuri bune
