Diminețile curg departe de tine
mă uit în sus și nu prind decât umbre din păsări.
Ținturi apăsătoare se nasc în fiecare cuvânt.
Pun deoparte lumina și mă trezesc în vis.
Cineva va adormi copiii
iar noi vom lăsa dorințele să plutească.
Pot alegra în lacrimi
cu ochii mai luminoși
și
mai negri.
Cerul mi se va strânge pe inimă ca o noapte nesfârșit de lungă.
Îmi vei pune degetele-n riduri să recunoști
dacă
femeia din mine este frumoasă chiar și-n
cele mai
adânci urme.
Mâna ta
va fi numaidecât o uitare
către
toți copacii îngropați în zapadă.
Vom crede în miezul unei vieți
sfârșite
când trupurile noastre vor mirosi a tămâie
și întuneric.
Îmi poți frânge
inima
ca pe o pâine uscată
știind că de
undeva vor răsări trepte
și orice liniște va muri.
joi, 10 decembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Viața mea nu se continuă
în locul oricărei vieți nu își mai face cicatrici noi în acest capăt de liniște sunt o mireasă cu lacrimi ce împodobesc fiecare milimetru...
-
Problematica ştiinţifică abordată şi scopul demersului de cercetare Am ales să dezbat în cadrul acestei lucrări o temă controversată, zi...
-
cu degete oarbe în timp ce aerul plesnește dureros în mai puțin de o secundă toate organele tot așa trupul meu a învățat să asculte de mine...
-
o dragoste infinită e atunci când ai vrea să trăiești măcar cu o secundă mai mult să respiri soarele în întregime și tot trupul tău să devi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu