miercuri, 2 martie 2016

The man with the violin

Suntem uitați într-o pleoapă care sângerează 
și dincolo de moarte.
Trupurile urcă în muzica lor paralizând vindecarea.
În fiecare zi o iau de la capăt. 
Un cer deasupra sufletului neadormit în nicio odihnă.

Vino femeie și așează-ți muzica ta preferată și ceva cald 
lângă sângele meu. 
Lasă-te ca un șuvoi de îmblânzire între resturile zilei de ieri 
și începutul resturilor zilei
de mâine.

Voi împinge poezia în toate colțurile tale întunecate și
visele vor dispărea dincolo de plăgi
în toți oamenii care te-au privit
așa ca o existență în care nu ai de ales decât să
nu te mai întorci.
Să te privești în oglindă ca o viață care își visează sfârșitul
cu ochi limpezi.

Să te iubești când
nu va rămâne nimic
să-ți ducă numele mai departe
ori să-ți intuiască gândurile nimicite în frumusețe.

Te vei desprinde de tot ce a fost înfrigurare
și vei locui în toate mările care locuiesc
în visul meu


Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când  tristețea este un substitut propriului labirint.  Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singură...