vineri, 27 ianuarie 2017

fotografie

Erai tânăr și visător. Stingeai viața printre femei și scrum de țigară.
Dacă era frig și ningea tu aveai mâinile calde, ca o picătură de soare îmblânzind
străzile pustii din oraș. Nimic rău în ochii tăi calzi,
nimic care să înceteze pe timpul nopții.

Iubeam cum priveai în gol, cum priveai fix în locul care se deschidea ca o ușă întărită prin legături metalice într-un moment care dezvălea primele slăbiciuni ale dimineții. Îmi amintesc că te rugai
singur pe drumul tău
ocolind cele mai comune cărări.

Când ai murit, nu ai fost nici singur
nici îndoliat. Doar alții te-au plâns și te-au dus în locul
unde răurile se opresc. Unde păsările se adună-n
liniște.

Te-a atins viața și atât a fost.

Acum dormi într-un pat care nu este al tău.
Pui capul pe o pernă care cade într-un vis
îmbrățișând lumină
și întuneric

iar eu
te visez cum uzi florile și zâmbești.
Nu spui nimic, ești desculț în zăpadă
îndurând frumusețea care

pălește-n gândul meu. 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când  tristețea este un substitut propriului labirint.  Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singură...