vineri, 21 aprilie 2017

Întru slova mărturisirii

E cald și mărturisesc că rănile sunt mai dulci 
când ultima ninsoare
se așterne ca o mână albă peste pământul uitat.

Pașii tăi ocolesc apele întunecate
și risipirea văzduhului. 
E timpul despărțirii.

Temeri dezvelindu-și carnea fragedă. 
Ne desprindem de miezul luminii, de vacarmul unui oraș care ni s-a lipit de suflet. 
Între certitudini și îndoieli, picură întunericul. 
Dar Tu mi-ai îmbrățișat gândurile, 
din glasul unui mormânt învelit în lacrimi. 
Mi-ai atins liniștea,dincolo de valurile înstrăinării.

Ochii mei s-au deschis ca pentru prima oară
spălați în zăpada cea rece.

Chipul Tău
oglindit în adâncuri, vărsând viață peste tot ce a obosit.


Fiori adânci în care alergăm ca niște căpriori hăituți de fiare flămânde tot așa
gândurile noastre ne topesc în pădurile
arse. Ceva îndepărtat să ne aducă aminte
că tot ceea ce iubim
ne vindecă de moarte
ca o tandrețe sfântă.




sâmbătă, 1 aprilie 2017

Templul

Rătăcesc cu gândul obosit.
Am atins moartea
și nimic nu mi-a tremurat înlăuntrul inimii. Nici măcar o suflare.
Un înger locuiește în lumină.
Mi-a văzut sufletul, șters ca o ceară ce i-a picurat pe mânecă
toată viața.

Afară lumina pălește și păsările se prăbușesc
peste sufletul meu
ca o mână caldă
dezvelind stele.


The days of my humble human heart

dacă te-aș putea iubi până la capăt și  toate gândurile acestea topind mâinile tristeții  în timp ce ultima zăpadă de primăvară  începe să c...