joi, 29 iunie 2017

Solitarium

Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
cel trist făcut din această suflare caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopții
și-i așa de liniște,
încât gândurile alunecă-n într-o rană nouă
mai ușor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.
Această liniște mă apasă,
așa cum sigur mi se întâmplă când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.


marți, 6 iunie 2017

The seal

Când gândurile defrișează obscuritatea dn noi
lăsăm visul să treacă în lumina cea rece
ca o ploaie peste cuvinte.
Doar brațul tău mă clatină,
o ascunzătoare de temeri.
Nu am călăuză nici semne pe care să le cred
când mă trezesc dimineața.
De altminteri, întreaga candoare a
glasului tău în care mă pierd încet,
de pe-o zi pe alta
se aseamănă cu un loc întins,
ca o casă
fără ziduri, fără de liniște.
Cât timp te privesc
sunt femeia care pășește pentru ultima oară
în întuneric
ca în grădina ei,
un loc preferat
pentru uitare
cu ceruri imense revocând miezul
dinlăuntrul confuziei
ca un sigiliu închis.