marți, 6 iunie 2017

The seal

Când gândurile defrișează obscuritatea dn noi
lăsăm visul să treacă în lumina cea rece
ca o ploaie peste cuvinte.
Doar brațul tău mă clatină,
o ascunzătoare de temeri.
Nu am călăuză nici semne pe care să le cred
când mă trezesc dimineața.
De altminteri, întreaga candoare a
glasului tău în care mă pierd încet,
de pe-o zi pe alta
se aseamănă cu un loc întins,
ca o casă
fără ziduri, fără de liniște.
Cât timp te privesc
sunt femeia care pășește pentru ultima oară
în întuneric
ca în grădina ei,
un loc preferat
pentru uitare
cu ceruri imense revocând miezul
dinlăuntrul confuziei
ca un sigiliu închis.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu