joi, 21 septembrie 2017

Opaque

Te văd în liniște,
te văd și oasele-mi coboară întru dezastru organic.
Nicio scândură udată de ploaie,
nicio urmă de dragoste
ca și cum tot noroiul și focul acestei lumi frivole
s-ar prăbuși sub piele într-o lumină perfectă, descompusă,
zdrobită între ziduri și lacrimi.


Atomi mici de ploaie, camuflați în ochii trecătorilor.


vineri, 1 septembrie 2017

Poemul de hârtie

Ochii tăi se arată
ca o dezlegare din vârful luminii.
Te văd și brusc sufletul meu s-a făcut o pasăre de sticlă,
ce zboară în tundra singurătății. Am umblat în pustiu, cu gândul
doborât de viață. Așa te-am cunoscut, ca o noapte
din care însuși întunericul se rărește
până la inimi.