vineri, 1 septembrie 2017

Poemul de hârtie

Ochii tăi se arată
ca o dezlegare din vârful luminii.
Te văd și brusc sufletul meu s-a făcut o pasăre de sticlă,
ce zboară în tundra singurătății. Am umblat în pustiu, cu gândul
doborât de viață. Așa te-am cunoscut, ca o noapte
din care însuși întunericul se rărește
până la inimi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Când nopțile sunt prea lungi să mai fie scrise

știm că aparținem ierbii când  tristețea este un substitut propriului labirint.  Când intri în vis, de fapt intri în mintea propriei singură...